Dosarul învățătoarei de la Școala 10 acuzată că cerea cadouri de la părinți a ajuns la Poliție

Dosarul învățătoarei de la Școala 10 acuzată că cerea cadouri de la părinți a ajuns la Poliție
Publicat: 08/01/2014, 12:05
Actualizat: 31/07/2014, 12:55

Dosarul deschis pe numele învățătoarei de la Școala nr. 10 din Capitală acuzată că cerea cadouri de la părinții elevilor a fost trimis, miercuri, de procurori la Secția 6 Poliție, pentru continuarea cercetărilor, anchetatorii urmând să stabilească lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

Surse din Poliție au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au trimis la Secția 6 dosarul deschis pe numele învățătoarei Dana Blându, după ce, în urmă cu aproximativ o săptămână, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a depus plângere pe numele acesteia.

Potrivit surselor citate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au primit de la Parchet inclusiv un CD cu imagini.

Anchetatorii care fac cercetări în acest caz pentru primire de foloase necuvenite, urmând să stabilească, împreună cu procurorul de caz, lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

De asemenea, vor fi stabilitate și alte detalii referitoare la anchetă, între care și o descindere la sediul Școlii nr. 10, de unde urmează să fie ridicate mai multe documente, au precizat sursele citate.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) va finaliza cel mai târziu joi raportul privind situația de la Școala nr. 10, unde un părinte a reclamat-o pe învățătoarea Dana Blându pentru că cerea bani pentru cadourile ce urmau să fie oferite de sărbători conducerii unității și altor angajați.

„Vorbim de cel mai târziu joi, dar nu exclud ca, în cazul în care vom avea deja toate interviurile încheiate, raportul să fie gata chiar și miercuri”, a declarat pentru MEDIAFAX inspectorul general școlar al Capitalei, Constantin Trăistaru.

Potrivit inspectorului general, echipa de control a ISMB discută cu profesorii și cu părinții despre incident, analizează dacă a fost respectat regulamentul școlar, dar, mai ales, dacă acea colectă de bani pentru cadouri a fost un incident sporadic sau este un fenomen.

„Vom urmări să vedem dacă acest tip de colectă de bani pentru cadouri de sărbători este un caz izolat sau un fenomen obișnuit. De aceea avem nevoie de declarațiile părinților, dar și ale profesorilor. De asemenea, este important să analizăm regulamentul școlar de ordine interioară, sa vedem dacă există specificat ceva cu privire la colectele de bani”, a mai spus inspectorul general școlar.

Inspectorul general Constantin Trăistaru a cerut prăinților să nu încurajeze astfel de practici, ci să reclame la ISMB ori de câte ori le sunt ceruți bani pentru cadouri sau pentru alte scopuri.

Echipa Inspectoratului Școlar al Municipiului București a început, luni, o analiză la Școala nr. 10. În paralel, la nivelul unității de învățământ se desfășoară o anchetă internă, comisia de cercetare fiind desemnată luni de către Consiliul de Administrație al școlii.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București s-a autosesizat, la sfârșitul anului trecut, în cazul învățătoarei Dana Blându, de la Școala nr. 10, care ar fi cerut părinților bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajați ai unității. Cercetările în acest caz au început în 6 ianuarie, întrucât personalul din școală a fost liber în vacanța de sărbători, iar angajații nu pot fi chemați la serviciu din concediu, conform legii.

Totodată, ISMB a sesizat, în 30 decembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în legătură cu presupuse fapte penale săvârșite de învățătoarea Dana Blându, de la Școala nr. 10 din Capitală, acuzată că ar fi cerut părinților bani de cadouri.

Reprezentanții ISMB declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că aspectele penale în acest caz vor fi analizate de către Parchet, iar cele administrative, de către unitatea de învățământ.

Inspectorul general școlar al Capitalei, Constantin Trăistaru, a spus că dacă se dovedește că învățătoarea este vinovată, ea riscă sancțiunea maximă a excluderii din învățământ.

Reprezentanții ISMB au contactat-o și pe femeia care a făcut denunțul, mama unui elev de la clasa învățătoarei, aceasta fiind invitată la discuții.

Ancheta în acest caz a început după ce în presă a fost prezentată o înregistrare video preluată de pe YouTube, în care este surprinsă o discuție între părinți și o învățătoare de la Școala nr. 10 din centrul Capitalei, care cere bani pentru cadourile de sărbători.

Părinții îi reproșează învățătoarei că le cere prea mulți bani, aceasta spunând că trebuie să fie oferite cadouri atât secretarei școlii și bibliotecarei, cât și paznicilor și femeilor de serviciu.

Potrivit discuției surprinse în înregistrarea video, învățătoarea le reproșează părinților că nu au strâns suficienți bani de cadouri: „Astea-s cadourile voastre? Am sunat. Mai vine ceva, nu mai vine. Atât vă reprezintă? Nu sunteți cartofi, nu sunteți oi să vă învăț!”.

„Eu v-am întrebat: v-ați organizat? Este în politica românească, balcanică, de sărbători să se ofere. Mi s-a spus că aveți un buget de 50 de lei la patru oameni. Și am întrebat cui dați aceste cadouri? Mi s-a spus: trei profesori și un director. Și cealaltă directoare are bube? Și copiii nu salută doctorul, femeile de serviciu?”, le reproșează învățătoarea părinților.

Când un părinte spune că deja au dat 200 de lei în 26 noiembrie și susține că nu este normal să dea 1.000 de lei că vine Moșul, învățătoarea îi răspunde: „Bun, foarte bine, asta vă reprezintă!”.

Învățătoarea spune apoi că de 50 de lei pot fi cumpărate sticle cu băutură pentru paznici: „Cincizeci de lei de la Moș duceți spre cele șapte sticle de băutură pentru bodyguarzi. Șapte ori șapte sunt 49. Ce am cerut, fratele meu, ce am cerut?. Foarte bine, șapte lei pentru bodyguard nu e nicio problemă. Un cadou pentru bodyguard este perfect la 10 lei. Dar ca să îi dai secretarei școlii, bibliotecarei și informaticii …”.

Înrebată de un părinte de ce trebuie să dea bani pentru bibliotecară și pentru informatică, învățătoarea îi răspunde: „Pentru că este în comunitate, doamnă”.

Atunci când părinții îi spun că nu pot da 500 de lei pentru cadouri, profesoara le răspunde: „Nu este problema mea! Pe mine nu mă încălzește, nu primesc onoruri, nu mă mută de la țară, nu mi se întâmplă nimic. Copiii voștri însă o să fie, în schimb, niște săraci în suflet! Pentru că i-am văzut cum doreau să se ducă să ofere”.

Învățătoarea le spune apoi că „următoarea mișcare este de Paște” și le recomandă să se gândească până atunci dacă doresc să se alinieze „unui sistem românesc, balcanic, de stat”.

Aceasta a mai spus că, nici când avea „clasă de țigani”, nu avea așa cadouri.

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, declara pentru MEDIAFAX că instituția ar putea analiza cazul învățătoarei care a cerut părinților bani de cadouri, dar nu a primit deocamdată sesizări și așteaptă finalizarea anchetei inspectoratului școlar.

Asztalos preciza că, dacă CNCD se va ocupa de acest caz, va fi analizată întreaga declarație a învățătoarei sub aspectul unui posibil tratament diferențiat al elevilor în funcție de contribuția părinților, și nu doar afirmația acesteia că nici când avea „clasă de țigani”, nu primea așa cadouri.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal